• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Home
  • Recenzii cărți
  • Top cărți
  • Filme
  • Impresii de călătorie
  • Despre
  • Contact
Good Books

Good Books

blog de cărți și filme

Ești aici: Acasă / Top cărți / Top cărți de dezvoltare personală care merită citite

Top cărți de dezvoltare personală care merită citite

decembrie 3, 2018 De Foxy 4 comentarii

cele mai bune cărți de dezvoltare personală

Un top al cărților de dezvoltare personală reprezintă un ghid util pentru cei care doresc să își îmbunătățească aptitudinile personale, relația cu finanțele și gestionarea banilor, prezența în societate și interacțiunea cu cei din jur. Cărțile de dezvoltare personală sunt unele dintre cele mai controversate, având atât cititori pasionați, cât și contestatari ai genului.

Un lucru este evident – dacă alegeți cărțile de dezvoltare personală care merită citite viața voastră va fi schimbată în bine și asta nu neapărat în modul miraculos în care treci de la sărăcie la bogăție, sau în care toată lumea începe să te iubească și să te aprecieze, dar ideile din aceste cărți, odată înțelese și aplicate cu răbdare îți vor fi de un real folos.

Fără a avea pretenția că vă propun un top al celor mai bune cărți de dezvoltare personală scrise vreodată, vă recomand să includeți pe lista voastră de citit o serie de cărți bine scrise și structurate, care nu au cum să nu vă ajute în evoluția individuală.

1.Secretele succesului – Dale Carnegie

top cărți de dezvoltare personală

Este poate cea mai cunoscută carte de dezvoltare personală din toate timpurile, la scrierea ei contribuind sute de ore de prelegeri, conversații cu oameni de succes, aprofundarea biografiilor unor personalităț. În plus cartea are o ediție revizuită care nu îi schimbă ideile, ci doar actualizează exemplele la unele mai potrivite zilelor noastre. Dale Carnegie îți dă de la început unele indicații despre cum să citești cartea, aprofundarea ideilor, sublinierea lor și parcurgerea de mai multe ori, în timp, pot să pară o lipsă de modestie a autorului, dar odată ce vei începe să o citești vei descoperi câtă dreptate are. Percepția asupra propriei tale prezențe în societate, la locul de muncă sau în familie ți se va schimba cu ajutorul unor exemple bine argumentate. Vei învăța că succesul depinde în cea mai mare măsură de modul în care știi să interacționezi cu oamenii, să îi înțelegi, să le transmiți ideile tale într-un mod în care să îi facă să le îmbrățișeze într-un mod firesc. Secretele succesului reprezintă acea carte pe care o recomand oricui, nu doar celor care iubesc domeniul dezvoltării personale.

2. Călugărul care și-a vândut Ferrariul – Robin S. Sharma 

Robin Sharma, care de altfel este o autoritate recunoscuta in domeniul leadership-ului. cartea ne impartaseste cateva lectii, aparent simple, de imbunatatire a calitatii vietii. Ideea de baza, este dezvoltarea capacitatii de a-ti stapani mintea, de a o hrani cu ganduri pozitive, de a o antrena sa se focalizeze pe bine si a elimina ingrijorarile, fricile si gandurile negative. Odată conștientizate și asumate, principiile propuse de autor îți pot deschide o nouă perspectivă asupra relației cu banii, cu tine însuți și cu cei din jur.

3. Liderii mănâncă ultimii – Simon Sinek

recenzie carte Simon Sinek
Cumpără cartea

Rolul principal al liderului este acela de a construi încrederea. Încrederea este o experiență umană specială , ca reacție la acțiuni întreprinse de dragul nostru. Nu ne încredem în reguli, avem încredere în oameni. Sinek oferă și o descriere interesantă a generațiilor și a felului în care fiecare generație și-a dezvoltat un mod aparte de reacție socială.

Rolul liderului este cu atât mai greu cu cât trăim o epocă a abundeței excesive, abstractizată, virtuală și în plină viteză. Ghidul practic pentru a-i conduce pe mileniali este un instrument concret si ancorat în timpurile pe care le trăim, oferind soluții de a folosi avantajele pe care le au de oferit angajații mileniali. Simon Sinek a reușit să scrie o carte de dezvoltare personală care se citește dintr-o suflare și pe care o recomand celor care vor să își dezvolte abilitățile de leadership.

4. Cum să eșuezi la aproape orice și totuși să câștigi la scară mare – Scott Adams

Aceasta carte nu este numai povestea succesului autorului, e mai mult decat atat. Scrisa intr-un mod amuzant, ea chiar iti ofera exemple concrete cum sa reusesti sa treci peste esecurile tale si sa le transformi intr-un success personal.

Este o carte care te INVATA sa-ti creezi un sistem de viata, si nu obiective in viata (“Obiectivele sunt pentru fraieri” spune Adams), te invata sa-ti maresti nivelul de energie personala (“ Energia e benefica. Pasiunea e supraevaluata”) si sa-ti cultivi simtul umorului (“Umorul (…) te scoate din modulul de rationare robotica, sporindu-ti, in schimb, capacitatea de a genera idei noi”.)

Este o carte care te invata cum sa-ti programezi de fapt creierul in asa fel incat sa ai success si iti ofera exemple concrete, simple, pe care le-ai considera banale, dar care sunt de o importanta majora.

5. Inteligența erotică – Esther Perel 

carte pentru cuplu

Freud considera că sexualitatea este definitorie pentru comportamentul uman și deciziile adoptate și dacă stai să te gândești bine e dificil de combătut părerea lui. Cu toate astea e uimitor cum dăm atât de puțină atenție îmbunătățirii propriei sexualități. Cartea lui Esther Perel tocmai asta reușește – să ne facă să ne înțelegem mai bine propria sexualitate, nevoile partenerului și viața sexuală a cuplului în ansamblul său. Citește mai multe despre carte aici, o recomand tuturor. Cărțile de sexualitate ar trebui incluse în orice top al cărților de dezvoltare personală.

6. Secretul libertății. Diavolul păcălit – Napoleon Hill

Secretul libertăţii. Diavolul păcălit este o carte cu un subiect atât de controversat încât, deşi a fost scrisă în 1938, nu a văzut lumina tiparului decât după mai bine de 70 de ani. Este o carte puternică, revelatoare, este pentru cine are urechi să audă şi creier să gândească liber. Este pentru cei vor să gândească folosindu-şi propria minte, fără să adopte şi să folosească ideile altora, este pentru cei caută răspunsuri şi soluţii, este pentru cei care iubesc libertatea de exprimare şi gândirea independentă. Hill ne vorbeşte despre frică, furie, invidie, vicii, egocentrism, eşec, gânduri negative, ca obstacole care ajung să ne copleşească şi ne împiedică să ne găsim împlinirea. Însă interesant este modul prin care toate acestea ajung să ne controleze, iar aici intervin controversele şi judecăţile, pentru că Hill atinge nişte subiecte extrem de sensibile ca biserica şi educaţia.

7. Ce spui după bună ziua – Eric Berne

Nu e o carte facilă, dar va fi extrem de utilă oricărui cititor al lucrării fondatorului analizei tranzacționale. Scenariile vieții fiecăruia dintre noi se scriu în copilărie, iar de înțelegerea lor depinde exploatarea acelor ferestre de oportunitate care apar mai târziu. Ești o victimă, sau poate un agresor? Ai vrea să îți îmbunătățești modul în care abordezi relațiile sociale sau pe cele personale? Cartea merită citită, poți găsi soluții bine explicate.

8. Cum să învingi grijile și stresul – Dale Carnegie

Cumpără cartea

Mintea omului poate fi antrenată să se concentreze pe armonie, frumusețe, acțiuni potrivite, dragoste și înțelegere și să înlocuiască gândurile negative cu unele pozitive. Această abordare este cultivată de Cum să învingi grijile și stresul, prin 9 capitole succinte: Pericolele grijilor, Rupe lanțul îngrijorărilor, Grijile legate de locul de muncă, dezvoltă o atitudine pozitivă, cum să învingi frica, gestionarea stresului, eliminarea epuizării, reducerea presiunii timpului, cum să faci față schimbării. Sfaturile sunt la rândul lor foarte sintetice, dar cu atât mai penetrante, mai ușor de înțeles. Cum să învingi grijile și stresul vine practic cu mici pastile concentrate, care abordează orice aspect al vieții tale și care îți oferă soluțiile simple și necesare.

9. Tată bogat, tată sărac – Robert T. Kiyosaki

Cumpără cartea

Autorul este unul dintre cei mai cunoscuți în lumea literaturii motivaționale, cartea sa reprezentând o lectură de bază pentru cititorii interesați de educația financiară. Kiyosaki pornește de la diferența dintre experiența tatălui său, un angajat conștiincios și a tatălui bogat al prietenului său. Consideră că săracii și bogații au o perspectivă diferită asupra banilor și încearcă să transmită modul în care ar trebui să abordăm finanțele pentru a avea succes. Fiecare om ar trebui să înțeleagă că dincolo de un job cu program stabil rezultatele pot apare din dezvoltarea unei companii și din inițiativa individuală. Cartea reușește să transmită noțiuni despre bunurile care aduc plus valoare celui care le deține și cele care antrenează doar cheltuieli. și încurajează educația financiară, investițiile și o nouă perspectivă individuală asupra relației cu banii.

10. De la bine la excelent – Zig Ziglar

Sfaturile din carte se datorează experienței de peste 50 de ani ca autor și speaker motivațional. Totul pornește de la cei trei piloni ai succesului: pasiunea, performanța și scopul în viață, pasiunea fiind esențială pentru atingerea performanței. Descoperim lucruri noi care să ne motiveze în viață și învățăm cum să realizăm un plan strategic pentru a ne atinge obiectivele. Trebuie să fim adepți ai schimbării, dar să realizăm că schimbarea durează și necesită repetiție. Cartea reușește să te inspire și te determină să revii la ea, fiecare găsind idei utile pentru a avea o viață de calitate.

Poate că nu ești un fan al dezvoltării personale, dar oricare dintre cărțile din topul propus merită parcursă, iar ideile cuprinse în ea odată înțelese și aplicate îți vor fi foarte utile în poziționarea față de tine însuți și de cei din jur, cu efecte benefice în planul personal și profesional. Merită citite.

Citește și topul cărților de dragoste.

Distribuie:

  • Twitter
  • Facebook
  • WhatsApp

Similare

Din categoria: Top cărți Etichete: Dezvoltare personala

Articol anterior: « Codul Rebecca – Ken Follett
Articolul urmator: Top 10 cele mai bune cărți citite în 2018 »

Reader Interactions

Trackbacks

  1. Top 10 cele mai bune cărți citite în 2018 - Concept cozy spune:
    decembrie 11, 2018 la 10:24 am

    […] Îți recomand să citești și Top cărți de dezvoltare personală. […]

    Răspunde
  2. Top 10 cele mai bune cărți citite în 2018 - Good Books spune:
    decembrie 17, 2018 la 7:48 am

    […] Îți recomand să citești și Top cărți de dezvoltare personală. […]

    Răspunde
  3. Secretele succesului - Dale Carnegie - Good Books spune:
    februarie 22, 2019 la 1:04 pm

    […] Îți recomand să citești și Top cărți de dezvoltare personală. […]

    Răspunde
  4. Cărți Black Friday 2020 - lista librării online cu oferte - Good Books spune:
    iunie 7, 2020 la 12:57 pm

    […] mai vândute sunt cărțile pentru copii, fiind perioada ideală de cumpărare a cadourilor, cărțile de dezvoltare personală, marile cărți clasice și cărțile de ficțiune, de autori contemporani. Îți recomand orice […]

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bara principală

Urmărește-ne

  • Facebook

Abonează-te prin email

Articole recente

Fata anonimă de Greer Hendricks și Sarah Pekkanen, recenzie

Top 10 cele mai citite cărți Litera în 2020

cele mai bune carti 2020

Top 10 cele mai bune cărți citite în 2020

10 cărți despre sex pentru cupluri fericite

Jim cel norocos de Kingsley Amis, recenzie

Footer

Good Books este un blog de cărți și filme. Citește topuri de cărți, recenzii, recomandări de seriale.

© 2021 Good Books