Ai Viata intima a lui Hitler | Gheorghi Hlebnikov pret mic Online Astazi
Viata intima a lui Hitler | Gheorghi Hlebnikov
„Daca voi pierde razboiul, vor spune ca am fost nebun; daca-l voi castiga, ma vor ridica in slavi” – a afirmat cu amaraciune Hitler atunci cand esecul Blitz-Krieg-ului devenise evident. Si Hitler a pierdut razboiul – conflagratia mondiala in care au curs fluvii de sange pentru realizarea visurilor dementiale ale unui pervers. In peste o jumatate de secol ce a trecut de atunci, au curs alte fluvii – de cerneala – petnru a se descrie, inventaria si condamna atrocitatile Holocaustului. Prin ce poate fi interesanta o carte in plus despre Hitler? Prin faptul ca, pe langa avantajul de a fi o aparitie de ultima ora – beneficiind, astfel, de tot ce s-a scris pana in prezent pe tema in discutie, ea este in mod deosebit rodul cercetarilor unui istoric rus ce a avut acces la arhivele ultrasecrete ale celui de al III-lea Reich capturate de armatele sovietice, inclusiv la „Mapa albastra” – dosarul medical si la „Dosarul negru” („de cadre”) ale Fuhrerului, cunoscute numai cartorva intimi ai acestuia. Mihai Maxim
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)
La livrările efectuate prin servicii de curierat, termenele de predare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum 1 Iunie etc.
Garanție Produse:
Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.
Produs al: carturesti.ro
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 1st iunie 2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor postate in acest site și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți. Prin urmare, din cauza tipului activităților acest site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor dezacorduri între datele postate pe acest site sau reclamele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Site-ul nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nu manipulează date personale de la vizitatori.
Soluționarea online a litigiilor
Alte produse de acest fel cu Viata intima a lui Hitler | Gheorghi Hlebnikov