,

Teatru in diorame. Discursul criticii teatrale in comunism | Miruna Runcan

Asemeni oricarui jurnalist, redactor de carte, functionar cultural etc., criticul, inclusiv cel de teatru, este vazut de catre aparatul de partid, in epoca socialista, in primul rand ca un activist propagandist, si abia apoi ca un profesionist in domeniul in care-si desfasoara activitatea. Datoria sa primordiala, din punctul de vedere al establishmentului, este aceea de a implementa politica partidului. Criticul stie asta inca dinainte de a fi angajat intr-o institutie de presa (a fi membru de partid devine, dupa 1968, o conditie aproape obligatorie pentru a lucra in media de orice fel, sunt extrem de rare cazurile in care un lucrator in presa sau edituri s-a putut sustrage unei asemenea obligatii), iar aparatul are grija sa-i reimprospateze ciclic memoria, la fiecare schimbare intervenita in discursul si praxisul politic. Pe de alta parte, privind dinspre redactii si, la firul ierbii, dinspre criticul insusi, datoria sa de baza este aceea de a reflecta, a interoga si a evalua, ba, in unele cazuri, chiar de a prospecta/proiecta viata teatrala din mediul sau specific – local, national ori international. Cum e lesne de observat, criticul de teatru, la fel ca orice alt intelectual sau artist al epocii, e silit sa impace cumva presiunea directivelor de partid cu tensiunea provocatoare, constanta si fireasca, venind dinspre corpusul profesional din care face parte si pe care ar trebui, in ideal, sa-l reprezinte in mod onest si cu, desigur, propriile sale valori si interese de cunoastere. E o triangulatie deloc confortabila, s-o recunoastem […]. Un pact intre artisti, critici si publicul lor specializat se instaleaza dupa 1964: acela al evitarii, pe cat se poate, a discursurilor propagandistice in beneficiul unor structuri estetice marcate, de tip modernist, in launtrul carora se pot strecura uneori marci ale unei critici de sistem, percepute de ambele parti ca semnale de disidenta. Unele vor face obiectul cenzurii, altele nu. Pe cat de tacut, pe atat de solemn si de stabil, acest pact reuseste sa produca un larg consens in comunicarea culturala si, in mod specific, in cea teatrala, lucru care ii va implica nemijlocit pe criticii de teatru de toate varstele – creand insa si unele insule de opozitie traditionalist-retrograda, asa cum vom vedea. Paradoxal, tocmai asediul constant si epuizant produs de „revolutia culturala” ceausista, de dupa 1971, cu apogeul sau intre 1974 si 1977 (congresele Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, inventarea Festivalului „Cantarea Romaniei”), are ca efect pervers cimentarea acestui consens privitor la autonomia esteticului.

Cumpara Teatru in diorame. Discursul criticii teatrale in comunism | Miruna Runcan pret super Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările realizate prin servicii de curierat, perioadele de predare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 26th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor postate pe siteul acesta și nici oferirea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Prin urmare, din cauza tipului activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între datele postate pe siteul acesta sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul acesta nu are rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar siteul acesta nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Vezi produse similare cu Teatru in diorame. Discursul criticii teatrale in comunism | Miruna Runcan

Brand

Scroll to Top