Tanguirea mortilor | James Hillman, Sonu Shamdasani

De ce ar avea mortii a se tangui, ne-am putea intreba, si ce legatura sa existe intre acestia si viata noastra mentala? Cu a sa Carte Rosie, Jung a deschis portile inconstientului colectiv, permitand acestor figuri sa prinda glas si sa patrunda in lumea noastra constienta. Astfel, psihologia ce i-a urmat a fost nevoita sa renunte la pretentiile sale de stiinta exacta, acceptand hrana bogatului si inepuizabilului material ce urca din strafundurile psihicului.O astfel de mutatie a generat, inevitabil, numeroase intrebari legate de personajele din visele si fantasmele noastre, de expresia creatoare, de religii, arta si psihologie, la care James Hillman si Sonu Shamdasani incearca sa raspunda pe parcursul a cincisprezece conversatii savuroase si alerte pe marginea Cartii Rosii. Acest volum de dialoguri intre doi jungieni de renume ii va interesa cu siguranta pe cei aflati pe drumul descoperirii de sine, ca si pe cei dornici sa-si extinda perspectiva asupra gandirii lui C. G. Jung in particular si a psihologiei in general.James Hillman (1926-2011), psiholog american, a studiat la Institutul C.G. Jung din Zurich. A fondat curentul psihologiei arhetipale, desprins din psihologia analitica. A scris numeroase carti de specialitate, printre care Codul sufletului, publicata la Editura Trei in anul 2017Sonu Shamdasani este specialist in istoria psihologiei si a psihiatriei si profesor de istorie jungiana la Centrul Wellcome Trust de Istorie a Medicinei de la University College London. Considerat cel mai de seama exeget al lui Jung, el a editat Cartea Rosie si si-a adus aportul la traducerea acesteia in engleza.Stii ca eu am facut-o [imaginatia activa] atunci cand am inceput sa fiu analizat in Zurich, acum multi ani. Asta a fost analiza mea ani de zile, si am inceput cu o naivitate totala, vorbind si pur si simplu coborand si descoperind, nu pentru ca il citisem pe Jung in legatura cu felul in care trebuie facuta. Nu-mi era frica de aceste figuri care incepeau sa apara si nu stiam ce sa fac cu ele, asa ca am stat asezat la masa, am inchis ochii si am interactionat cu prima care a aparut. E posibil sa faci asta, te simti foarte straniu, pentru ca esti instrainat de lumea aceea, dar odata ce-ai facut-o, odata ce initierea a avut loc, nu mai ai nevoie sa vii in fiecare noapte si sa zici: am interactionat cu umbra, si umbra e neagra si violenta, sau umbra e rosie si violenta, si vrea asta, sau anima e cutare sau cutare. Nu ai nevoie de nimic de genul acesta. Inveti pe masura ce mergi mai departe, prin limbajul pe care ele te invata – James Hillman

SKU: 90158487 Categorie: Etichete: ,

Gasesti la noi Tanguirea mortilor | James Hillman, Sonu Shamdasani pret mic Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La livrările efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi modificate în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 26th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nu poate asigura exactitatea totala a datelor afișate in siteul și nici furnizarea completa a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților siteul ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între datele afișate pe siteul sau bannerele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nu are rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Din aceeasi categorie cu Tanguirea mortilor | James Hillman, Sonu Shamdasani

Brand

Scroll to Top