Strania calatorie a domnului Daldry | Marc Levy

„Barbatul care va conta cel mai mult in viata ta tocmai a trecut prin spatele tau. Ca sa-l gasesti, va trebui sa faci o calatorie lunga si sa intalnesti sase persoane care te vor conduce la el… Alice, in tine sunt doua vieti. Cea pe care o cunosti si o alta, care te asteapta de multa vreme.”Londra, 1950 Alice duce o viata linistita, impartita intre munca sa, care o pasioneaza si grupul ei de prieteni, cu totii artisti ocazionali. Totusi, in ajunul Craciunului, viata ei va fi complet bulversata. In timpul unei excursii la balciul din Brighton, o ghicitoare ii prezice un viitor misterios. Alice n-a crezut niciodata in astfel de lucruri, dar nu poate sa-si alunge din minte cuvintele femeii, iar noptile ii sunt bantuite de cosmaruri care par pe cat de reale, pe atat de inexplicabile. Vecinul ei de palier, domnul Daldry, celibatar convins, gentleman excentric si mucalit, o determina, din niste motive obscure, sa ia in serios vorbele ghicitoarei si sa le gaseasca pe acele sase persoane care o vor conduce spre destinul ei. De la Londra la Istanbul, Daldry se hotaraste sa o insoteasca intr-o calatorie neobisnuita…Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan din lume. Nascut in 1961, la Paris, el a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai intai voluntar la Crucea Rosie, apoi antreprenor in SUA, dupa care fondeaza una dintre cele mai importante companii de arhitectura din Franta. Cariera sa de scriitor demareaza cu maximum de succes in anul 2000, cand publica romanul „Si daca e adevarat…”, vandut in intreaga lume in milioane de exemplare si ecranizat de Steven Spielberg (2005). Cartea a aparut in limba romana la Editura Trei, alaturi de celelalte romane ale lui Marc Levy: In alta viata; Te voi revedea; Prietenii mei, iubirile mele; Sapte zile pentru o eternitate; Copiii libertatii; Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus; Prima zi; Prima noapte; Hotul de umbre.

SKU: 219056 Categorie: Etichete: ,

Cumpara Strania calatorie a domnului Daldry | Marc Levy pret super Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La livrările realizate prin servicii de curierat, perioadele de predare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs al: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 27th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate garanta exactitatea completă a datelor afișate in siteul acesta și nici oferirea în totalitate a datelor de către comercianți. Drept urmare, din cauza naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor nepotriviri între datele afișate pe siteul acesta sau bannerele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale necesare pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Brand

Scroll to Top