Scrisori catre Mihai | Razvan Petrescu

In literatura romana exista putine scrisori intre prieteni asa pline de dragoste. Le-am citit ca pe niste obiecte literare stranii, ca pe niste relicve in care erau incrustate fapte stilistice din viitor. Pentru ca mi-a fost destul de limpede, inca de la primele rinduri, ca toata literatura lui Razvan Petrescu a iesit din aceste plicuri trimise peste hotare pe cind era inca student. Are dreptate sa spuna, in Nota autorului, ca ‘tinarul acela de 23 de ani nu mai exista“, dar trasaturile aceluia au ramas imprimate in scrisul sau asa cum se regasesc pe propriul chip. Marius Chivu Un al doilea lucru pe care-l pastrez in comun cu tinarul de-acum 36 de ani este miopia. Stare degenerativa progresiva care a dus la un alt fel de a privi lumea, de a scrie, de a dormi, de a visa. Nici nu mai maninc cu degetele ca-n 1980. Nu deger de frig si nu ramin pe intuneric cind dau examene, chiar daca nu mai dau. Am ajuns putred de bogat, faimos si blond, s-au schimbat toate, a venit iarna. Daca observi ceva tulburator de vital cind imbatrinesti e ca nu te mai intereseaza aproape nimic, doar iti iubesti patria, mai precis vietatile care sar prin ea, si astepti sa mori asa, pe-o parte. In Franta. Razvan Petrescu Scrisorile publicate aici mi-au fost trimise intre 1980 si 1984. Cititorul va intelege ca Razvan Petrescu nu minte (nici acum si nici atunci), nu triseaza: el face literatura inconstient, ‘ca gaina oua“. Nu exista trucuri, siretlicuri. Epistolele au fost scrise pentru a fi citite cel mult de mine, in cazul in care ar fi ajuns in Franta. Si se va descoperi ca Razvan Petrescu nu este un disperat recent, de cafenea literara. Este vorba de un om profund nefericit, dintr-o lume absurda. Fiecare scrisoare e un lucru definitiv, ca si cum ar fi ultima. Michel Simion Nascut in 1956, absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti, profeseaza opt ani ca medic. Este descoperit in 1986 de criticul literar Mircea Martin si frecventeaza cenaclul Universitas pina in decembrie ’89. Renunta la medicina in 1990 si lucreaza la revistele Cuvintul si Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All si Curtea Veche Publishing. La Cartea Romaneasca ii vor aparea volumele de proza scurta Gradina de vara (1989, Premiul Fundatiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, Premiul orasului Tirgoviste), Intr-o dupa-amiaza de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul National de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de proza a anului si Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), metajurnalul Foxtrot (2008, Premiul Radio Romania Cultural). In 2013 i se publica volumul Variatiuni pe o tema de Vater-Puccini — interviuri in proza (Curtea Veche Publishing, 2013). A scris doua piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, Premiul UNITER) si Primavara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul National de Dramaturgie ‘Camil Petrescu&’, editia I, si Premiul Uniunii Scriitorilor). E distins in fiecare an cu Ordinul Muncii clasa a III-a in grad de cavaler. Deoarece…

SKU: 248912 Categorie: Etichete: ,

Ai Scrisori catre Mihai | Razvan Petrescu pret super Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi modificate în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 20th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor postate pe siteul acesta și nici oferirea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor dezacorduri între informațiile postate pe siteul acesta sau reclamele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Produse precum Scrisori catre Mihai | Razvan Petrescu

Brand

Scroll to Top