Psihoterapia lui Dumnezeu | Boris Cyrulnik

Psihoterapia lui Dumnezeu. Ce ne arata psihologia si neurologia despre efectul de rezilienta al credintei.Boris Cyrulnik analizeaza nevoia umana de a avea o credinta si legatura dintre atasamentul religios, fie el individual sau colectiv, si conditiile sociale, economice, politice sau istorice. De unde vine credinta? Care sunt radacinile ei psihosociale? Cum putem sti de ce in anumite contexte credinta este pozitiva, iar in altele duce spre integrism? Cum pot fi intelese din punct de vedere stiintific efectele adesea psihoterapeutice si uneori perverse ale religiozitatii? Unul dintre cei mai cunoscuti psihologi ai lumii ne ofera o viziune inedita cu privire la relatia noastra cu religia. O reflectie originala privitoare la psihoterapia sacrului si la rolul fundamental pe care il joaca atasamentul in sentimentul religios. Cyrulnik a vindecat oameni si tari. – The Times Boris Cyrulnik, neuropsihiatru, este director de educatie la Universitatea din Toulon, unde preda etologia umana, si ofiter al Legiunii de Onoare. In 2018, Emmanuel Macron l-a desemnat sa reformeze sistemul educational din Franta. Este cunoscut mai ales drept cel care a facut celebru conceptul de rezilienta. Semneaza mai multe volume de mare succes, cu 2,5 milioane de exemplare vandute in intreaga lume, printre care Un merveilleux malheur (1999), Les Vilains Petits Canards (2001), Sauve-toi, la vie t’appelle (2012) si Ivres paradis, bonheurs heroiques (2016).

SKU: 214308672 Categorie: Etichete: ,

Cumperi Psihoterapia lui Dumnezeu | Boris Cyrulnik pret excelent Online

Similar cu Psihoterapia lui Dumnezeu | Boris Cyrulnik

Cost livrare: va fi calculat in pagina de comanda dupa ce ai dat click pe „Aduga in Cos”
Editura: Litera

  • Împachetare gratuită – Vrei să faci un cadou? Ți-l împachetăm gratuit!
  • Livrare în 24h pentru peste 90.000 de produse! Detalii.
  • Plata cu carduri culturale

Modalități de plata

Vă punem la dispoziție următoarele modalități de plată pentru comenzile dvs.

  • Ramburs se plătesc produsele curierului care livrează împreună cu taxele de livrare incluse în valoarea facturii.
  • Plata online cu Card, Plata cu Card in Rate.

Transport:

Livrare produse: Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nvoie.

Garanție:

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA. Siteul nu are rubrica “Contul tau”, astfel noi nu cerem date cu caracter personal. Doar vânzătorul va cere aceste date pentru a putea emite factura pe produsele comercializate.

Soluționarea online a litigiilor

Scrie o Recenzie:

Trimite o recenzie pe adresa de email de la contact și dacă este una excelenta o publicam pe site și te premiem!

Brand