Nobilul Aeticus si o calatorie in jurul lumii | Simona Antonescu

Suntem in anul 470, iar Ilinca si Calin au ajuns acum inapoi in timp in cetatea Histria. Aici le cunosc pe surorile gemene Zia si Sarmisa, fiicele nobilului Aeticus, detinatorul uneia dintre cele mai frumoase biblioteci antice. Insa pasiunea pentru cunoastere a nobilului carturar nu se rezuma doar la stiinta adunata in manuscrise, iar gemenii afla cu surprindere ca acesta a facut chiar si o calatorie in jurul lumii.Istoria povestita copiilor, de Simona Antonescu, cu ilustratii de Alexia Udriste-Olteanu este o serie de romane care-i va familiariza pe micii cititori cu istoria romanilor. Cartile din serie vor prezenta istoria Romaniei prin ochii a doi frati gemeni, Ilinca si Calin, care gasesc in podul casei un manuscris (magic) cu ajutorul caruia se pot intoarce in timp.„Cred ca undeva in inima fiecaruia dintre noi exista un ochi pentru trecut. Daca il gasesti si il deschizi, atunci toate cele care au fost ti se arata altfel, mai apropiat, mai familiar. Intelegi miezul de adevar al lucrurilor si ajungi sa simti ca realmente te inrudesti cu cei despre care scrie prin cartile de istorie. Asta imi propun sa le transmit copiilor: aveti in voi un ochi special, cu care va puteti vedea stramosii. Va fi magic, ca un film de aventuri, cu mistere si povesti fabuloase. Trebuie doar sa cautati in voi ochiul acesta si apoi sa priviti filmele dintre paginile cartilor.” Simona Antonescu

SKU: 66819297 Categorie: Etichete: ,

Achizitioneaza Nobilul Aeticus si o calatorie in jurul lumii | Simona Antonescu pret excelent Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi modificate în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum de Paște etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 29th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nostru nu poate oferii exactitatea totala a informațiilor postate in siteul acesta și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți. Prin urmare, din cauza naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile postate pe siteul acesta sau reclamele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Alte produse de acest fel cu Nobilul Aeticus si o calatorie in jurul lumii | Simona Antonescu

Brand

Scroll to Top