Gena | Siddhartha Mukherjee

O carte-eveniment, al carei autor a fost distins cu Premiul PulitzerPovestea uneia dintre cele mai puternice si mai primejdioase idei din lumea stiintei se adreseaza publicului larg si tuturor specialistilor dornici sa descopere modul in care genetica a transformat definitiv domeniile biologiei si medicinei. Gena este codul tainic care alcatuieste si defineste fiinta umana. In Europa medievala, arborii genealogici erau adesea creati pentru a inventaria stramosii si descendentii familiilor nobile. Ulterior, erau utilizati pentru a emite pretentii privind nobletea si proprietatea sau pentru a initia aranjamente matrimoniale. Asadar, initial termenul „gena” a fost folosit in sensul genealogiei sau descendentei, iar conotatia lui moderna, de unitate a informatiei ereditare, a aparut multe secole mai tarziu, in 1909. Din perspectiva cercetatorilor care au pornit in descifrarea secretelor sale, gena umana poate fi considerata un fel de „Sfant Graal”. Genetica isi trage radacinile dintr-o obscura manastire augustina din Republica Ceha de astazi. Calugarul Gregor Mendel devenise obsedat de ideea existentei unei unitati a ereditatii, iar primele sale experimente, datand din perioada 1850-1870, au identificat particulele invizibile de informatie ca fiind purtatoare ale datelor ereditare. Dupa ce a fost ignorata timp de patru decenii, lucrarea lui Mendel din 1865 a transformat apoi radical biologia. Parcurgand aceasta calatorie fascinanta in istoria geneticii, vei descoperi experimente, cazuri si intamplari socante care au marcat istoria geneticii. De asemenea, vei afla detalii extraordinare despre activitatea personalitatilor-cheie ale acestui domeniu, de la Mendel si Charles Darwin la Francis Crick, James Watson si Rosalind Franklin. Cazul „Hongerwinter” (iarna foametei) este unul dintre exemplele reprezentative pentru modul in care functioneaza memoria genetica. Torturata si insangerata in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Olanda s-a transformat treptat intr-o patrie a foamei. Disperati, infrigurati si infometati, oamenii scoteau bulbii lalelelor din gradini, mancau tulpini si radacini de plante. Au ajuns apoi sa manance coji de mesteacan, frunze si iarba, iar aportul alimentar a scazut la doar patru sute de calorii pe zi – echivalentul a trei cartofi. Foametea a facut ravagii pana in 1945. Zeci de mii de barbati, femei si copii au murit de malnutritie; milioane au supravietuit. Copiii care au trecut prin Hongerwinter aveau sa sufere ulterior de boli cronice: depresie, anxietate, boli de inima, boli ale gingiilor, osteoporoza sau diabet. Chiar faimoasa actrita Audrey Hepburn, intruchiparea fragilitatii feminine, s-a numarat printre supravietuitori si a fost afectata de o serie de boli cronice pentru tot restul vietii ei. In anii ’80 insa, a aparut un model mult mai ciudat: cand copiii nascuti de femeile gravide in timpul foametei au crescut, ei prezentau o rata de obezitate si de boli ale inimii mult mai mari decat rata generatiilor precedente. Dar cel mai ciudat rezultat al studiului Hongerwinter urma sa fie relevat peste inca o generatie. In anii ’90, cand nepotii femeilor si barbatilor expusi la foamete au fost studiati, si ei prezentau rate mai mari de obezitate si boli de inima, iar unele dintre aceste probleme de sanatate sunt inca in curs de evaluare. Schimbarile genetice rezultate in urma perioadei de foamete…

SKU: 93365934 Categorie: Etichete: ,

Achizitioneaza Gena | Siddhartha Mukherjee pret mic Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La comenzile efectuate cu servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 1st aprilie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor afișate in siteul nostru și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți. Prin urmare, datorită tipului activităților siteul nostru ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între informațiile afișate pe siteul nostru sau reclamele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul acesta nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nostru nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Similar cu Gena | Siddhartha Mukherjee

Brand

Scroll to Top