Fratia penal-academica | Melania Cincea

„Interventiile in spatiul public ale Melaniei Cincea, care slujesc cu luciditate, responsabilitate si curaj un gen de jurnalism ce ne da speranta ca asezarea democratica a vietii noastre mai are inca – pentru cata vreme?! – buni si demni aparatori, trebuie salutate si apreciate. Lasata singura in aceasta lupta, care trebuie sa fie a noastra, a tuturor, cu impostura, fatarnicia, cu aranjamentele oneroase si imunde, o astfel de voce temerara va obosi, se va stinge treptat si va sfarsi prin a ne lasa expusi in fata asalturilor fortelor acelora care nu iubesc libertatea, claritatea vietii publice si democratia. Inainte de a o sti sau de a o constientiza pe deplin, vom fi devenit complici cu acestia din urma, in loc de a fi solidari cu aceia care, desi par sa fie incomozi, nu ne vor, in fond, decat binele.“ (MIRCEA DUMITRU)„Melania Cincea face parte din categoria ziaristilor incapatanati si aprigi atunci cand vine vorba despre reconstituirea faptelor si aflarea adevarului. Este jurnalista care a abordat cu staruinta poate cel mai paradoxal subiect de presa al ultimilor ani: al politicienilor ajunsi la inchisoare pentru diverse fapte de inselaciune, care, tot printr-o inselaciune, au incercat sa iasa mai repede din detentie. Mecanismul marii fraude a operelor stiintifice scrise in puscarii a fost demontat cu minutiozitate de Melania Cincea. Dovezile pe care ni le-a prezen¬tat arata complicitatile politico-institutionale care au permis ca unii detinuti «de lux» sa pretinda ca au scris in spatele gratiilor carti de sute de pagini in doar cateva zile. Acest subiect completeaza lunga lista a actelor de impostura intelectuala comise de cei ce ar trebui sa reprezinte elita politica a tarii – oameni care au acumulat averi prin acte penale, care si-au cautat legitimarea intelectuala prin titluri, diplome si distinctii academice cumparate, care incearca sa iasa mai repede din puscarie cu ajutorul unor carti asa-zis stiintifice.“ (EMILIA SERCAN)

SKU: 60510183 Categorie: Etichete: ,

Gasesti la noi Fratia penal-academica | Melania Cincea pret excelent Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, perioadele de predare pot fi modificate în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs al: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 26th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate oferii exactitatea completă a informațiilor afișate in siteul acesta și nici oferirea completa a datelor de către comercianți. Prin urmare, datorită naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între datele afișate pe siteul acesta sau anunțurile siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Din aceeasi categorie cu Fratia penal-academica | Melania Cincea

Brand

Scroll to Top