,

Elefantul din creier | Kevin Simler, Robin Hanson

In timp ce declaram numeroase motivatii nobile pentru comportamentul nostru – altruism, loialitate, compasiune – alte motivatii mai putin nobile se ascund, de obicei, in fundal — si ne este greu sa le examinam direct, pentru ca nu ne place sa vorbim si nici macar sa ne gandim la cat suntem de egoisti. Cu cat stim mai putin despre toate motivatiile care ne determina comportamentul, cu atat mai bine! Ne putem autoamagi si, in acest fel, putem fi convingatori in a-i amagi si pe ceilalti. In aceasta carte sunt prezentate unele dintre motivatiile ascunse pe care le avem, atat in viata personala, cat si in unele dintre cele mai mari institutii sociale – arta, scoala, medicina, politica si religia – construite astfel incat sa serveasca si agendelor noastre ascunse, nu numai obiectivelor declarate oficial. Dupa confruntarea cu acest elefant din creier, nu vom mai vedea lumea, si nici pe noi insine, la fel.Kevin Simler este scriitor si inginer, a lucrat timp de 10 ani ca programator si continua sa ofere consultata legata de tehnologie, leadership si recrutare de personal.Robin Hanson este profesor de economie la George Mason University si cercetator la Future of Humanity Institute din cadrul Universitatii Oxford.Exista fatete intunecate, necercetate ale vietii publice: institutii sociale venerate in care aproape toti participantii se autoamagesc in mod strategic, piete in care cumparatorii si vanzatorii deopotriva pretind ca tranzactioneaza un lucru in timp ce, pe ascuns, tranzactioneaza altceva. Scena artistica, de pilda, nu este doar despre „aprecierea frumusetii”; ea functioneaza ca scuza pentru afilierea cu oameni impresionanti si ca etalare sexuala (o modalitate de a te invarti in cercuri sociale si de a face sex).AutoriiDaca multe dintre motivatiile noastre sunt egoiste, nu inseamna ca suntem de neiubit; de fapt, pentru multe sensibilitati, slabiciunile unei fiinte o fac si mai draga. Faptul ca ne autoamagim — si ca am construit structuri institutionale elaborate pentru a veni in intampinarea motivatiilor noastre ascunse — ne face mult mai interesanti decat Homo economicus tipic. Si chiar si atunci cand motivatiile noastre sunt fundamental egoiste, exista totusi o diferenta uriasa si semnificativa intre infractorii violenti si oamenii al caror „egoism” ii determina sa ofere (prea multe) ingrijiri medicale sau sa doneze unor organizatii caritabile (ineficace).Autorii

Achizitioneaza Elefantul din creier | Kevin Simler, Robin Hanson pret super Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 31st mai 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea completă a datelor afișate pe siteul și nici oferirea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Prin urmare, din cauza naturii activităților siteul ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între datele afișate pe siteul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar siteul acesta nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

De acelasi fel cu Elefantul din creier | Kevin Simler, Robin Hanson

Brand

Scroll to Top