Desavarsirea Cercului | Michael Laitman

„Avem o responsabilitate colectiva – sa cream o lume mai stabila si mai prospera”(Christine Lagarde, Director Executiv al Fondului Monetar International)Daca un om de stiinta ar afirma ca in lumea de astazi suntem cu totii conectati si dependenti unii de altii, aceasta nu ar ajunge imediat o stire de prima pagina. Dar ar putea deveni cu adevarat o stire importanta, daca un om de stiinta ar spune ca exista dovezi ca putem nu doar sa tragem foloase de pe urma interconexiunii noastre, dar putem realmente sa ne bucuram de ea.Desavarsirea Cercului – o metoda verificata empiric pentru a ajunge la pace si armonie in viata – se refera exact la aceasta. De-a lungul unei perioade de patru ani, discutiile purtate in formatul Cercului de Conectare si al Mesei Rotunde s-au dovedit a fi metode de succes pentru rezolvarea unor conflicte ce pareau de nerezolvat, refacand relatii spulberate si reunind familii instrainate. Astfel de discutii au avut loc in Statele Unite, in Europa si in Israel, toate avand un succes rasunator.Acum, pentru prima data, Dr. Laitman a pus pe hartie toate cunostintele de baza ale metodei sale de succes, la care a adaugat exemple de astfel de cercuri, usor de pus in practica.Pe masura ce vom incerca aceste formule de cercuri inovatoare, vom descoperi noi profunzimi in interconexiunea noastra cu ceilalti si noi idei de a ne conduce viata mai linistit si mai armonios, atat pentru noi, cat si pentru cei care ne sunt dragi.

SKU: 210682689 Categorie: Etichete: ,

Cumperi Desavarsirea Cercului | Michael Laitman pret excelent Online

Similar cu Desavarsirea Cercului | Michael Laitman

Cost livrare: va fi calculat in pagina de comanda dupa ce ai dat click pe „Aduga in Cos”
Editura: Ari

  • Împachetare gratuită – Vrei să faci un cadou? Ți-l împachetăm gratuit!
  • Livrare în 24h pentru peste 90.000 de produse! Detalii.
  • Plata cu carduri culturale

Modalități de plata

Vă punem la dispoziție următoarele modalități de plată pentru comenzile dvs.

  • Ramburs se plătesc produsele curierului care livrează împreună cu taxele de livrare incluse în valoarea facturii.
  • Plata online cu Card, Plata cu Card in Rate.

Transport:

Livrare produse: Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nvoie.

Garanție:

Garanție de minim 12 luni la orice produs.

Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA. Siteul nu are rubrica “Contul tau”, astfel noi nu cerem date cu caracter personal. Doar vânzătorul va cere aceste date pentru a putea emite factura pe produsele comercializate.

Soluționarea online a litigiilor

Scrie o Recenzie:

Trimite o recenzie pe adresa de email de la contact și dacă este una excelenta o publicam pe site și te premiem!

Brand