Cum sa vorbesti pe limba banilor | John Lanchester

Cum sa vorbesti pe limba banilor / How to Speak Money de John Lanchester este un instrument util pentru oricine doreste sa inteleaga si sa isi formeze o opinie obiectiva despre mediul economic in care traieste. In cazul in care deja te-am „convins” ca avem de-a face cu o lectura foarte plictisitoare, ei bine, afla ca, de fapt, lucrurile nu stau deloc asa. Cartea este scrisa intr-un stil foarte relaxat si amuzant (contine chiar si bancuri), de aceea iti va aduce un beneficiu dublu: pe de o parte, iti va lamuri niste notiuni din sfera economica frecvent vehiculate, dar de cele mai multe ori, intelese doar partial, iar pe de alta parte, te va destinde cu stilul si umorul ei inteligent.John Lanchester (n. 25 februarie 1962) este un scriitor si jurnalist britanic nascut in Hamburg (Germania), crescut in Hong Kong si educat in Anglia, care s-a remarcat prin talentul de a explica lucruri complexe intr-o maniera foarte simpla. De-a lungul timpului, articolele semnate de Lanchester au aparut in publicatii precum: London Review of Books, The Observer, The New York Review of Books, The Guardian, The Daily Telegraph sau The New Yorker. Romanele semnate de el, dintre care amintim: The debt to pleasure (Datoria fata de placere), Mr. Phillips (Dl. Phillips), Fragrant harbour (Portul inmiresmat) sau Capital (Capitalul) au fost recompensate cu numeroase premii si au fost traduse in 25 de limbi. Volumul sau Whoops!: Why everyone owes everyone and no one can pay (Hopa! De ce toti datoram tuturor si nimeni nu poate plati) a furnizat lumii una dintre cele mai pe intelesul tuturor explicatii despre criza financiara din 2007 – 2010 si consecintele ei.Cum sa vorbesti pe limba banilor este structurata in doua parti: Limba banilor si Un dictionar al banilor, in prima parte autorul oferind cateva consideratii generale despre limbajul finantistilor si necesitatea pregatirii individuale pentru a-l intelege, iar in cea de-a doua parte, descoperim un dictionar foarte util si foarte explicit al celor mai intalniti termeni specifici… „stiintei mohorate”, asa cum boteza Thomas Carlyle domeniul stiintelor economice. „Daca limba banilor este atat de utila, atat de eficienta in comunicarea economica a ideilor, cum se face ca pare atat de descurajant de dificila, atat de inchisa si de exclusivista? Cum se face ca nu o invatam automat in timp ce crestem, asa cum invatam limba pe care o vorbim? ”Autorul povesteste ca a inceput sa isi educe limbajul financiar intr-o perioada in care a trebuit sa scrie niste articole despre banci pentru London Review of Books, perioada in care, era nevoit sa caute mereu explicatiile termenilor economici pe care nu ii intelegea, exemplificand totodata cum a reusit sa descifreze treptat acest puzzle complicat care este limba banilor. Lanchester povesteste cum economia a devenit din ce in ce mai palpitanta pe masura ce a inceput sa o inteleaga mai bine, si cum, la un moment dat, si-a dat seama ca poate juca rolul de intermediar intre publicul larg si experti. El explica totodata ca, dat fiind faptul ca majoritatea…

SKU: 280665192 Categorie: Etichete: ,

Ai Cum sa vorbesti pe limba banilor | John Lanchester pret mic Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările realizate prin servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 1st iunie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nu poate asigura exactitatea totala a informațiilor postate in siteul acesta și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți. Prin urmare, datorită tipului activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între informațiile postate pe siteul acesta sau bannerele acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Acest site nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar siteul nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Asemenea cu Cum sa vorbesti pe limba banilor | John Lanchester

Brand

Scroll to Top