,

Communication Skills. Profilurile comunicationale | Octavian Pantis

„Oamenii sunt diferiti. Si ne referim aici nu la diferente de varsta, inaltime sau culoare a ochilor, ci la diferente de comportament. Exista un spectacol al varietatii reactiilor celor din jurul nostru la ceea ce se intampla in fiecare zi, iar aceste nuante nu ne pot fi indiferente, pentru ca ne desfasuram cu totii activitatea in mijlocul oamenilor si avem nevoie sa construim relatii durabile cu cei din familie, cu prieteni, cu colegi, cu clienti. Vrem sa convietuim bine, altfel spus. Vrem sa-i intelegem pe cei din jur.Pentru toate acestea iti va fi de folos audiobookul de fata. Il putem considera ca pe o pereche de ochelari prin care-i vedem mai bine si-i intelegem mai bine pe cei din jur, fiindu-ne astfel mai usor sa alegem comportamentul potrivit.Audiobookul este si pentru tine insuti un instrument util prin care sa te cunosti mai in amanunt si sa decizi apoi ce-ai vrea sa schimbi.” – OCTAVIAN PANTIS

Gasesti la noi Communication Skills. Profilurile comunicationale | Octavian Pantis pret mic Online Astazi

Communication Skills. Profilurile comunicationale | Octavian Pantis

„Oamenii sunt diferiti. Si ne referim aici nu la diferente de varsta, inaltime sau culoare a ochilor, ci la diferente de comportament. Exista un spectacol al varietatii reactiilor celor din jurul nostru la ceea ce se intampla in fiecare zi, iar aceste nuante nu ne pot fi indiferente, pentru ca ne desfasuram cu totii activitatea in mijlocul oamenilor si avem nevoie sa construim relatii durabile cu cei din familie, cu prieteni, cu colegi, cu clienti. Vrem sa convietuim bine, altfel spus. Vrem sa-i intelegem pe cei din jur.Pentru toate acestea iti va fi de folos audiobookul de fata. Il putem considera ca pe o pereche de ochelari prin care-i vedem mai bine si-i intelegem mai bine pe cei din jur, fiindu-ne astfel mai usor sa alegem comportamentul potrivit.Audiobookul este si pentru tine insuti un instrument util prin care sa te cunosti mai in amanunt si sa decizi apoi ce-ai vrea sa schimbi.” – OCTAVIAN PANTIS

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările realizate cu servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 29th septembrie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate asigura exactitatea completă a datelor postate in siteul și nici oferirea completa a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților siteul ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor nepotriviri între informațiile postate pe siteul sau reclamele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul acesta nu are rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nostru nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Produse asemanatoare Communication Skills. Profilurile comunicationale | Octavian Pantis

Brand

Scroll to Top