Calea spre Nirvana | Louis De La Vallee Poussin

„Este greu sa ne imaginam cum ar putea functiona spiritul uman fara convingerea ca ceva ireductibil real exista in lume”, scria Mircea Eliade in prefata uneia din cartile sale; ceva aflat dincolo de vicisitudinile vietii, de caracterul ei tranzitoriu si de fluxul haotic al lucrurilor si evenimentelor. „De aceea omul a cautat in toate vremurile nu doar puterea la nivel social, ci si Nemurirea, Infinitul, Transcendentul.” Fiecare traditie spirituala si-a format propria imagine despre acest Transcendent si a cautat o Cale prin care sa acceada la el. In budism, el se numeste Nirvana, iar „Calea spre Nirvana” este Dharma, doctrina proclamata de Buddha…In studiul budismului, cercetatorul apusean se confrunta frecvent cu termeni si doctrine care fie nu au avut niciodata echivalent in propria lui traditie spirituala fie, daca au avut, acesta a fost de mult uitat (cazul transmigratiei, metempsychosis). De multe ori insa, stranii cum par lucrurile la prima vedere, ele sunt totusi abordabile cu mijloace familiare gandirii apusene. Asa de pilda conceptul de karma, sau doctrina despre inexistenta sinelui.Nirvana, in schimb, pune probleme de alta natura: un concept care se sustrage oricarei descrieri verbale este indigest pentru o gandire dependenta in cel mai inalt grad de limbaj. Istoria interpretarilor date Nirvanei de catre savantii europeni este, in buna masura, istoria tentativelor de a intelege ceva ce nu e menit a fi „inteles”, ci realizat prin practica meditativa. Louis de la Vallee Poussin era perfect constient de aceasta, cand a spus ca „pentru un budist, important este nu sa stie ce este Nirvana, ci sa atinga Nirvana „, la fel cum „pentru crestin important nu este sa inteleaga natura lui Dumnezeu, ci sa se faca placut lui Dumnezeu”.

SKU: 186499 Categorie: Etichete: ,

Aici Calea spre Nirvana | Louis De La Vallee Poussin pret mic Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile realizate cu servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 20th martie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea totala a datelor postate in siteul și nici furnizarea completa a informațiilor de către comercianți. Prin urmare, din cauza tipului activităților siteul ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între datele postate pe siteul sau anunțurile siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nu are rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Similar cu Calea spre Nirvana | Louis De La Vallee Poussin

Brand

Scroll to Top