Florile pierdute ale lui Alice Hart este o bijuterie de carte, o carte magică pe care nu puteți să o ratați. Este romanul de debut al autoarei australience care s-a inspirat din propria biografie când a conturat personajul lui Alice. Holly se naște pe coasta de est a Australiei, unde mama ei îngrijește o splendidă grădină tropicală, iar la douăzeci de ani, lucrează timp de patru ani în comunitatea de indigeni Uluru-Kata Tjuta National Park din vestul Australiei. Romanul Florile se lansează în anul 2018, când autoarea avea 37 de ani și devine bestseller internațional.
Alice Hart trăiește primii ani într-o familie abuzivă, unde este ținută captivă de tatăl său și se refugiază în grădina tropicală a mamei sale. Este o cititoare împătimită, dar ruptă de lume, este convinsă că toate cărțile cresc în grădini, asemeni florilor iubite ale mamei sale. După ce în familie are loc o tragedie, Alice părăsește malul oceanului și va locui cu bunica sa la o îndepărtată fermă de flori. Thornfield este ferma unde se cultivă flori autohtone, dar și căminul unor femei care trecuseră prin abuzuri și pe care bunica June le îngrijește. Alice învață aici limbajul florilor căci June este păstrătoarea cărții secrete – Dicționarul Thornfield – transmis de mama sa. Aici trăiește, iubește și invață să se descopere.
Fiecare capitol al cărții are numele unei flori australiene, ne învață și ne dezvăluie limbajul secret: Eucaliptul roșu de râu – încântare, Cupa de aramă – Mă supun, Crinul de râu – dragoste ascunsă, Umbra-nopții viorie – Fascinație, Vrăjitori, Plumeria – Lacrimi, Imortela lipicioasă – Dragostea mea nu te va părăsi, Parakeelya – Prin dragostea ta trăiesc și mor, Arbustul- felinar – Speranța mă poate orbi, Swainsona – Să ai curaj, să prinzi inimă, Imortela portocalie – E scris în stele.
Este o carte plină de emoție si de culoare. M-a trecut prin toate stările și mi-a atins sufletul cu durere, cu duioșie, cu furie, cu dragoste și cu speranță. Ca o vrajă, un descântec, o magie inexplicabilă m-a ținut prizonieră în lumea florilor până am devorat ultima pagină. O carte despre poveștile care ne bântuie și cele pe care ni se spunem pentru a supraviețui.
Florile pierdute ale lui Alice Hart este în curs de ecranizare și m-aș și mirat să nu fie, pentru că este o carte extraordinar de bine scrisă, pe teme preferate pe marile ecrane: dragostea și pierderea, violența în familie și pierderea, magia și arta povestirii, toate impregnate de singurătatea și frumusețea peisajului australian.
Ca și impresie și culoare, îmi amintește de Mănâncă, roagă-te, iubește. La fel de adevărată, la fel de puternică, impregnată cu emoție și speranță.
Lasă un răspuns